Romane
O lume fără mine
O lume fără mine, București, Editura Eminescu, 1991. Reeditare: Cluj, Casa Cărții de Știință, 2003
Fragmente traduse: Eine Welt ohne mich, trad. de Roland Erb, în Ostra-Gehege, nr.11, 1998;A világ nélkülem, trad. de Szonda Szabolcs, în volumul Lumea fără mine. A világ nélkülem.
Prozatori contemporani clujeni, 2007
„O lume fără mine este un micro-roman neobișnuit, chiar bizar și misterios, chiar sibilinic. Neobișnuit prin temă: viața interioară a unei fetițe, povestită de ea însăși, cu tot amestecul imprevizibil de real și imaginar propriu copilăriei, cu un apetit al confesiunii scormonitoare denotînd pecocitate afectivă și intens exercițiu fabulatoriu. Misterios prin scriitură, mereu echivocă, cultivînd inefabilul și imprecizia (…) Tot farmecul acestui roman, originalitatea sa chiar derivă din ezitarea cititorului. O ezitate provocată abil printr-o veritabilă strategie a ambiguității…” (Laurențiu Ulici, în România liberă, 4 ianuarie 1992)
„O lume fără mine se nutrește dintr-o viziune care, ștergînd fruntariile dintre lucruri, le conferă acestora o frăgezime aproape paradisiacă. Scăldat într-o baie de lumină, ca în tablourile impresioniștilor, universul prozatoarei se compune din petice mirifice de culoare (…) Refuzînd «felia de viață» naturalistă, Mariana Vartic optează pentru narațiunea încifrată, alegorică și simbolică, căreia, și acesta este poate principalul său merit, reușește să-i infuzeze un remarcabil suflu de autentic.” (Octavian Soviany, în România literară, 29 aprilie 1992)
„Mariana Vartic alege tehnica aisbergului (…) Piscurile vizibile sunt incitante și mereu nesatisfăcătoare, păstrîndu-te în stare de curiozitate activă, de uimire, de surpriză (…) O urzeală romanescă strunită cu artă în toate segmentele sale, de o densitate sublimată, spunerile avînd bătaie lungă și magnetizînd tăcerile…” (Irina Petraș, Literatură română contemporană. O panoramă, 2008)
„Prăpastia de hîrtie își lasă eroina/ele în forfota polivalentă și amăgitoare a înscenărilor, a teatrului, de-adevăratelea ori metaforic vorbind. O nouă vîrstă interioară, una de cumpănă și de mijloc, e citită cu aceeași artă a detaliilor semnificative și, în plus, cu o privire regizorală tăioasă, deschizînd periculos perspectiva existențială.” (Irina Petraș, Oglinda și drumul. Prozatori contemporani, 2013)
„ … un veritabil coșmar epic instrumentat în vag stil policier. Cantitatea de autobiografie este neglijabilă, chiar dacă nu-i nici o îndoială că enciclopedia personală, livrescă ori decurgînd din faptul concret de viață, informează construcția romanescă și-i umanizează descrierile. Mariana Vartic stăpînește admirabil știința prozatorului de talent de a combina și permuta amănuntele experiențelor existențiale și scripturale în ecuații de largă deschidere și în forme performante ale texturii romanești.” (Irina Petraș, Oglinda și drumul. Prozatori contemporani, 2013)
„Timp rătăcit e un titlu ambiguu. Se referă și la recuperarea prin amintire a unei istorii de familie, dar trimite și la rătăcirea, ieșirea din matcă a Timpului în ipostaza sa de «vremuri» (…). O amenințare surdă plutește deasupra tuturor, amintirea pune iluzorii semne de reper, povestea se încheagă alături cu adevărul lumii, omul e născocitorul sortit tatonarilor infinite în căutarea unui sens: «Fabrici amintiri, îmi spun, la fel cum fabrici vise încercînd să le evoci cu glas tare, să le povestești…». (Irina Petraș, în România literară, 22 aprilie 2016)
„Adolescenta asistă cu simțuri încordate și ochi mirați sau speriați la acest proces de împotmolire a unei lumi altădată limpezi, a copilăriei nu prea îndepărtate, înregi strînd cu o neobișnuită acuitate tot ce se întîmplă în jur. (… ) Problema timpului se pune aici cu acuitate (…), rătăcit e și timpul social-istoric evocat în interstițiile evenimentelor familiale, rătăcită e și memoria angajată în efortul dificil de reconstituire.” (Ion Pop, în Steaua, decembrie 2015)